Zile libere în plus pentru români, pe lângă concediul de odihnă sau medical: când trebuie să le acorde angajatorii

de: Alexandru Puiu
20 06. 2022

Când vine vorba de zile libere, românii sunt oricum unii dintre cei mai privilegiați angajați de pe mapamond, dar asta nu-i oprește să se mai bucure și de alte privilegii pe lângă tradiționalul concediu de odihnă sau ocazionalul concediu medical.

Codul Muncii va suferi modificări semnificative în următoarea perioadă, mai ales în ceea ce privește accesul la zile libere. Mai precis, va fi introdus un nou tip de zile libere pe care angajatorii au datoria să le acorde angajaților. Schimbarea se regăsește într-o propunere aflată la începutul parcursului legislativ, deci mai durează până își va face simțite efectele. Cu toate acestea, având în vedere că, de fapt, vorbim de transpunerea în legislația locală a unei directive europene, modificarea este inevitabilă.

Zile libere pentru români, în cazul ”urgențelor familiale”

Conform propunerii legislative apărute pe site-ul Senatului, salariatul va avea dreptul să lipsească de la muncă în cazul unor urgențe familiale cauzate de boală sau de accident, în situația în care acestea ”fac indispensabilă prezența imediată a salariatului”. Respectivele zile libere sunt în plus și nu afectează zilele de concediu de odihnă aferente anului în curs.

În mod previzibil, există o limită pentru astfel de zile libere, dar sunt multe. Practic, discutăm de un maxim de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic, dar acestea vin la pachet cu o mențiune importantă. Angajatorul trebuie informat în prealabil despre ele, înaintea absenței efective. Nu poți să lipsești 2-3 zile de la muncă și, ulterior, să vii cu scuza că ai avut urgențe familiale.

Zilele libere suplimentare vor veni la pachet cu aceleași drepturi dobândite de salariat anterior lipsei pe motiv de urgență familială și se vor menține pe întreaga durată a absenței. Practic, nu-ți scade salariul pentru acele zile și nici nu ești privat de celelalte drepturi sau beneficii, la fel ca în cazul concediului de odihnă. 

Există însă o mențiune importantă în cazul acestor zile libere suplimentare. Ele trebuie recuperate ulterior de salariat, modalitatea de recuperare urmând să fie stabilită de comun acord cu angajatorul. Tot ca un detaliu de fond, după legiferarea acestei inițiative, angajatorul nu va avea voie să concedieze salariatul pe durata absentării de la muncă pentru urgențe familiale.